Umbra se întinde

Umbra se întinde

Robert Jordan
آپ کو یہ کتاب کتنی پسند ہے؟
فائل کی کوالٹی کیا ہے؟
کوالٹی کا جائزہ لینے کے لیے کتاب ڈاؤن لوڈ کریں
فائل کی کوالٹی کیا ہے؟
"Roata Timpului" este una din cele mai bine vândute serii fantasy din toate timpurile.
O lume a Luminii si a Umbrelor, unde Binele si Rãul se rãzboiesc dintotdeauna. Ultima Bãtãlie se apropie. Pe mãsurã ce Roata Timpului se învârteste, noi dusmani ies la ivealã iar Profetiile încep sã se împlineascã.
Rand al’Thor, Dragonul Renãscut, a pus stãpânire pe legendara sabie numitã Callandor, de fapt un sa’angreal dintre cele mai puternice. Cu ajutorul ei, l-a ucis pe cel care-si spunea Ba’alzamon. Dar a fost acesta, cu adevãrat, Cel Întunecat, sau doar unul dintre aghiotantii sãi?
Rãspunsurile dau nastere altor întrebãri, iar Umbra rãului continuã sã se întindã peste lume. Eroii nostri nu au rãgaz decât pentru a-si trage sufletul, în Tear, cãci nici mãcar Stânca nu mai poate sã-i apere de vâltoarea care cuprinde, pas cu pas, lumea.
Cu ajutorul unui ter’angreal care le deschide calea spre o lume ciudatã, în care locuiesc serpii si Vulpile, Rand si Mat aflã cã soarta le cere sã cãlãtoreascã în Pustia Aielilor, pentru a pãtrunde în Rhuidean, locul în care se aflã ascunsã strãvechea întelepciune a neamului Dragonului.
Egwene li se alãturã, pentru a afla mai multe despre mestesugul Vestitului în Vise, în timp ce Nynaeve si Elayne o pornesc pe urmele femeilor din Ajah Neagrã.
Dincolo de toti si de toate, Suprema Înscãunatã încearcã sã tragã firele tesute, de secole, de Aes Sedai. Dar este oare Turnul Alb, cu adevãrat, ferit de primejdii?
جلد:
4
سال:
2009
ناشر کتب:
Editura Rao
زبان:
romanian
سیریز:
Roata Timpului
فائل:
MOBI , 1.85 MB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian, 2009
آن لائن پڑھیں
میں تبدیلی جاری ہے۔
میں تبدیلی ناکام ہو گئی۔

اہم جملے